Definiție caracterizare
Caracterizarea este un dispozitiv literar care este utilizat pas cu pas în literatură pentru a evidenția și explica detaliile despre un personaj din o poveste. Este în etapa inițială în care scriitorul introduce personajul cu o apariție vizibilă. După introducerea personajului, scriitorul vorbește adesea despre comportamentul său; apoi, pe măsură ce povestea progresează, procesele de gândire ale personajului.
Următoarea etapă presupune ca personajul să-și exprime opiniile și ideile și să intre în conversații cu restul personajelor. Partea finală arată modul în care alții din poveste răspund personalității personajului.
Caracterizarea ca instrument literar a fost inventată la mijlocul secolului al XV-lea. Aristotel în Poetica sa a susținut că „tragedia este o reprezentare, nu a oamenilor, ci a acțiunii și a vieții”. Astfel, afirmarea dominanței complotului asupra personajelor, denumită „narațiune bazată pe complot”, este inconfundabilă. Acest punct de vedere a fost ulterior abandonat de mulți, deoarece, în secolul al XIX-lea, dominanța caracterului asupra complotului a devenit clară prin romanele mic burgheze.
Tipuri de caracterizare
Un autor poate folosi două abordări pentru a furniza informații despre un personaj și pentru a construi o imagine a acestuia. Aceste două tipuri de caracterizare includ:
- Caracterizare directă sau explicită
Acest tip de caracterizare are o abordare directă spre construirea personajului. Folosește un alt personaj, narator sau protagonistul însuși pentru a le spune cititorilor sau publicului despre subiect.
- Caracterizare indirectă sau implicită
Aceasta este o mod subtil de a introduce personajul publicului. Publicul trebuie să deducă singuri caracteristicile personajului prin observarea procesului său de gândire, comportamentului, vorbirii, modului de a vorbi, aspectului și modului de comunicare cu alte personaje, precum și prin discernerea răspunsului altor personaje.
Caracterizare în dramă
Pe scenă sau în fața camerei, actorii nu au, de obicei, prea mult timp să se caracterizeze. Din acest motiv, personajul se confruntă cu riscul de a veni peste subdezvoltat. În dramaturgie, realiștii adoptă o abordare diferită, bazându-se pe caracterizarea implicită. Acest lucru este esențial pentru tema narațiunii lor conduse de personaje. Exemple ale acestor dramaturgi sunt Anton Cehov, Henrik Ibsen și August Strindberg.
Exemple clasice de caracterizare psihologică, precum Pescărușul, construiesc de obicei personajul principal într-o manieră mai indirectă. Această abordare este considerată mai eficientă, deoarece dezvăluie încet tulburările interioare ale personajului, pe parcursul spectacolului, și permite publicului să se conecteze mai bine.
Actorii care acționează în astfel de roluri lucrează de obicei la ei profund pentru a-și face o idee aprofundată a personalităților personajelor lor respective. Adesea, în timpul unor astfel de spectacole, piese de teatru sau drame, nu se găsesc afirmații directe despre natura personajului. Acest tip de realism are nevoie ca actorii să construiască personajul inițial din propria lor perspectivă. Acesta este motivul pentru care caracterizarea realistă este mai mult o artă subtilă, care nu poate fi recunoscută direct.
Exemple de caracterizare în literatură
Exemplul # 1: Marele Gatsby (De F. Scott Fitzgerald )
Există multe exemple de caracterizare în literatură. Marele Gatsby este probabil cel mai bun. În această carte, ideea principală se învârte în jurul statutului social al fiecărui personaj. Personajul principal al cărții, domnul Gatsby, este perceptibil de bogat, dar nu aparține stratului superior al societății. Aceasta înseamnă că nu poate avea Daisy. Tom este în esență definit de bogăția sa și de natura abuzivă pe care o descrie din când în când, în timp ce Daisy este explicată de Gatsby ca având o voce „plină de bani”.
O altă tehnică pentru a evidenția calitățile unui personajul este de a le pune în anumite zone care sunt simbolice pentru un statut social. În roman, Gatsby locuiește în West Egg, care este considerat mai puțin la modă decât East Egg, unde locuiește Daisy. Această diferență evidențiază decalajul dintre Jay și Daisy. Mai mult, s-ar putea să observați, de asemenea, că Tom, Jordan și Daisy locuiesc în East Egg, în timp ce Gatsby și Nick locuiesc în West Egg, ceea ce evidențiază din nou diferența dintre fondurile lor financiare. Această diviziune este consolidată la sfârșitul romanului când Nick îl susține pe Gatsby împotriva restului poporului.
Ocupațiile au fost, de asemenea, folosite cu mult tact în roman pentru a evidenția caracteristicile anumitor protagoniști. Primul exemplu este Gatsby care, deși este atât de bogat, este cunoscut de profesie: b ootlegging. Avea o slujbă ilegală care i-a adus o avere, dar nu a reușit să-l aducă în clasa superioară a societății din New York.În schimb, Nick are o slujbă curată și corectă de „om legat” care îi definește caracterul. Bietul tip Wilson, care repară mașinile oamenilor bogați, se împrietenește cu soția sa; apoi este Jordon, care este prezentat ca un profesionist de golf necinstit. .
Funcția caracterizării
Caracterizarea este o componentă esențială în scrierea literaturii bune. Ficțiunea modernă, în special, a profitat de acest dispozitiv literar. Înțelegerea rolului caracterizării în povestire este foarte important pentru orice scriitor. Pentru a o spune pe scurt, ne ajută să înțelegem comportamentul oricărui personaj dintr-o poveste, ajutându-ne să înțelegem procesele lor de gândire. O bună utilizare a caracterizării îi conduce întotdeauna pe cititori sau public să se raporteze mai bine la evenimentele care au loc în poveste. Dialogurile joacă un rol foarte important în dezvoltarea unui personaj, deoarece ne oferă posibilitatea de a examina mai profund motivațiile și acțiunile personajelor.