Ciclul biogeochimic

Ciclul biogeochimic, oricare dintre căile naturale prin care sunt circulate elementele esențiale ale materiei vii. Termenul biogeochimic este o contracție care se referă la luarea în considerare a aspectelor biologice, geologice și chimice ale fiecărui ciclu.

Citiți mai multe despre acest subiect

științe hidrologice: cicluri biogeochimice în oceanele

O cean este un mare depozit de substanțe chimice care primește intrări de la râuri și atmosferă și, în medie, pierde cantități egale față de sedimentare …

Elemente din biogeochimie ciclurile curg sub diferite forme de la componentele non-vii (abiotice) ale biosferei la componentele vii (biotice) și înapoi. Pentru ca componentele vii ale unui ecosistem major (de exemplu, un lac sau o pădure) să supraviețuiască, toate elementele chimice care alcătuiesc celulele vii trebuie reciclate continuu. Fiecare ciclu biogeochimic poate fi considerat ca având un bazin de rezervor (nutrienți) – o porțiune mai mare, cu mișcare lentă, de obicei abiotică – și un bazin de schimb (ciclism) – o porțiune mai mică, dar mai activă, preocupată de schimbul rapid între biotic și aspecte abiotice ale unui ecosistem.

Ciclurile biogeochimice pot fi clasificate ca gazoase, în care rezervorul este aerul sau oceanele (prin evaporare) și sedimentare, în care rezervorul este scoarța Pământului. Ciclurile gazoase includ cele de azot, oxigen, carbon și apă; ciclurile sedimentare includ ciclurile de fier, calciu, fosfor, sulf și alte elemente mai legate de pământ.

Ciclurile gazoase tind să se deplaseze mai repede decât cele sedimentare și să se adapteze mai ușor la schimbările din biosferă din cauza marele rezervor atmosferic. Acumulările locale de dioxid de carbon (CO2), de exemplu, sunt disipate în curând de vânturi sau absorbite de plante. Tulburările extraordinare (cum ar fi încălzirea globală) și tulburările locale mai frecvente (cum ar fi incendiile sălbatice și evenimentele provocate de furtuni) pot, totuși, să afecteze grav capacitatea de auto-ajustare.

Ciclurile sedimentare variază de la un element la altul, dar fiecare ciclu constă fundamental dintr-o fază de soluție (sau legată de apă) și o fază de rocă (sau sediment). În faza de soluție, intemperiile eliberează minerale din scoarța Pământului sub formă de săruri, dintre care unele se dizolvă în apă, trec printr-o serie de organisme și ajung în cele din urmă la marea adâncă, unde se stabilesc în afara circulației pe termen nelimitat. În faza de rocă, alte săruri se depun ca sedimente și roci în mări puțin adânci, pentru a fi eventual degradate și reciclate.

Plantele și unele animale își obțin necesarul de nutrienți din soluții din mediu. Alte animale dobândesc cea mai mare parte a nevoilor lor de la plantele și animalele pe care le consumă.După moartea unui organism, elementele fixate în corpul său sunt returnate în mediu prin acțiunea descompunerilor (organisme în descompunere, cum ar fi bacteriile, insectele și ciupercile) și devin din nou disponibile pentru alte organisme vii.