Sistemul de imobilizare / alarmă electrică a fost inventat de St. George Evans și Edward Birkenbuel și a fost brevetat în 1919. Au dezvoltat o rețea 3×3 de comutatoare cu dublu contact pe un panou montat în interiorul mașinii, astfel încât când comutatorul de contact a fost activat, curentul de la baterie (sau magneto) a ajuns la bujii, permițând pornirea motorului sau imobilizarea vehiculului și sonorizarea acestuia. Setările sistemului pot fi modificate de fiecare dată când mașina a fost condusă. Sistemele moderne de imobilizare sunt automate, ceea ce înseamnă că proprietarul nu trebuie să-și amintească să îl activeze.
Imobilizatoarele sunt obligatorii în toate mașinile noi vândute în Germania de la 1 ianuarie 1998, în Regatul Unit de la 1 octombrie 1998, în Finlanda din 1998, în Australia din 2001 și în Canada din 2007. Modelele timpurii au folosit un cod static în cheia de contact (sau cheie de acces) care a fost recunoscută de o buclă RFID în jurul butoiului de blocare și verificată în raport cu comanda motorului vehiculului (ECU) pentru o potrivire. Dacă codul nu este recunoscut, ECU nu va permite curgerea combustibilului și aprinderea. Modelele ulterioare folosesc coduri rulante sau criptografie avansată pentru a înlătura copierea codului din cheie sau ECU.
Microcircuitul din interiorul cheii este activat de un mic câmp electromagnetic care induce curentul să curgă în interiorul corpului cheii, care la rândul său transmite un cod binar unic care este citit de ECU-ul automobilului. Când ECU determină că cheia codată este atât curentă, cât și validă, ECU activează secvența de injecție a combustibilului.
În unele vehicule, încercările de a utiliza o cheie neautorizată sau „non-secvențiată” determină vehiculul să activați o condiție de pornire temporizată și, în unele sisteme extrem de avansate, utilizați chiar și comunicații prin satelit sau telefon mobil pentru a avertiza o firmă de securitate că s-a făcut o încercare neautorizată de codificare a unei chei.
Întâmplător, aceste informații sunt deseori înregistrate în ECU-urile moderne ale automobilelor, care pot înregistra multe alte variabile, inclusiv viteza, temperatura, greutatea șoferului, locația geografică, poziția clapetei de accelerație și unghiul de fală. Aceste informații pot fi utilizate în timpul investigațiilor privind asigurările, al revendicărilor garanției sau al depanării tehnice.