Caracteristici generale
Liberalismul este derivat din două caracteristici conexe ale culturii occidentale. Prima este preocuparea Occidentului cu individualitatea, în comparație cu accentul din alte civilizații pe statut, castă și tradiție. De-a lungul multor istorii, individul a fost scufundat și subordonat clanului, tribului, grupului etnic sau regatului său. Liberalismul este punctul culminant al evoluțiilor din societatea occidentală care au produs un sentiment al importanței individualității umane, o eliberare a individului de subordonarea completă grupului și o relaxare a strânsei dețineri a obiceiurilor, legii și autorității. În acest sens, liberalismul reprezintă emanciparea individului. Vezi și individualismul.
Liberalismul derivă și din practica contradictorialității în viața politică și economică europeană, un proces în care concurența instituționalizată – cum ar fi concurența dintre diferitele partide politice în concursurile electorale, între acuzare și apărarea în procedura adversă sau între diferiți producători dintr-o economie de piață (vezi monopol și concurență) – generează o ordine socială dinamică. Cu toate acestea, sistemele contradictorii au fost întotdeauna precare și a durat mult până când credința în contradicționalitate a ieșit din viziunea mai tradițională, trasabilă cel puțin pentru Platon, că statul ar trebui să fie o structură organică, ca un stup, în care diferite clase sociale cooperează îndeplinind roluri distincte, dar complementare. Convingerea că concurența este o parte esențială a unui sistem politic și că un guvern bun necesită o opoziție puternică a fost considerată încă ciudată în majoritatea țărilor europene la începutul secolului al XIX-lea.
Convingerea liberală în contradicționalitate este convingerea că ființele umane sunt în esență creaturi raționale capabile să-și soluționeze disputele politice prin dialog și compromis. Acest aspect al liberalismului a devenit deosebit de proeminent în proiectele din secolul al XX-lea care vizează eliminarea războiului și soluționarea dezacordurilor dintre state prin organizații precum Liga Națiunilor, Națiunile Unite și Curtea Internațională de Justiție (Curtea Mondială).
iberalismul are o relație strânsă, dar uneori incomodă cu democrația. În centrul doctrinei democratice se află credința că guvernele își derivă autoritatea din alegerile populare; liberalismul, pe de altă parte, este preocupat în primul rând de sfera activității guvernamentale. Liberalii au fost adesea atenți la democrație, din cauza temerilor că ar putea genera o tiranie a majorității. Așadar, s-ar putea spune cu îndrăzneală că democrația are grijă de majorități și liberalismul de minoritățile nepopulare.
La fel ca alte doctrine politice, liberalismul este extrem de sensibil la timp și circumstanțe. Liberalismul fiecărei țări este diferit și se schimbă în fiecare generație. Dezvoltarea istorică a liberalismului din ultimele secole a fost o mișcare de la neîncrederea în puterea statului pe motiv că tinde să fie utilizată în mod abuziv, până la dorința de a folosi puterea guvernului pentru a corecta inechitățile percepute în distribuția bogăției rezultată din concurența economică. —Antichități care, în mod presupus, privează unii oameni de șanse egale de a trăi liber. Extinderea puterii și responsabilității guvernamentale căutate de liberali în secolul al XX-lea a fost în mod clar opusă contracției guvernului susținută de liberali cu un secol mai devreme. În secolul al XIX-lea, liberalii au format, în general, partidul afacerilor și clasa mijlocie antreprenorială; pentru o mare parte a secolului al XX-lea, erau mai predispuși să lucreze pentru a restricționa și reglementa afacerile pentru a oferi oportunități mai mari lucrătorilor și consumatorilor. În fiecare caz, însă, inspirația liberalilor a fost aceeași: o ostilitate față de concentrațiile de putere care amenință libertatea individului și îl împiedică să-și realizeze întregul potențial, împreună cu disponibilitatea de a reexamina și reforma instituțiile sociale în lumina noi nevoi. Această disponibilitate este temperată de o aversiune față de schimbarea bruscă, cataclismică, care distinge liberalul de radical. Totuși, acest nerăbdare de a întâmpina și de a încuraja schimbarea utilă îl deosebește pe liberal de conservator, care consideră că schimbarea este cel puțin la fel de probabilă ca să ducă la pierderi ca la câștiguri.