Regiunile promotor eucariote sunt adesea transcrise divergent in vivo, dar nu se știe dacă ARN-urile antisens rezultante sunt un produs secundar mecanicist al transcripției ARN polimerazei II (Pol II) sau semnificativ biologic. Aici, utilizăm o abordare evolutivă funcțională care implică cartografierea transcriptivă naștentă în tulpini de S. cerevisiae care conțin ADN de drojdie străin. Regiunile promotoare din medii străine își pierd direcționalitatea pe care o au în speciile lor native. În mod surprinzător, regiunile promotore fortuite care apar în ADN străin produc transcripție egală în ambele direcții, indicând faptul că transcrierea divergentă este o caracteristică mecanicistă care nu implică o funcție pentru aceste transcrieri. Regiunile promotore fortuite care apar în timpul evoluției promovează transcripția bidirecțională și în timp sunt purjate prin mutație sau reținute pentru a permite o nouă funcționalitate. În mod similar, transcripția umană este mai bidirecțională la potențialii noi și la regiunile promotorilor. Astfel, regiunile promotor sunt intrinsec bidirecționale și sunt modelate prin evoluție spre transcrierea polarizării către ARN-uri de codificare versus ARN-uri necodificate.
Leave a Reply