Dispozitive poetice

Literatura lumii occidentale

ENG 206

Termeni și dispozitive poetice

Aliterare : repetarea consoanelor inițiale sau mediale în două sau mai multe cuvinte adiacente. Sunetele consonante repetate la începutul cuvintelor se numesc aliterare inițială. Sunetele de consoane repetate în mijlocul sau la capătul cuvintelor se numesc aliterare internă. Repetarea sunetelor vocale se numește asonanță. Consonanța este o repetare a sunetelor consonante.
Exemplu: A apărut o pădure solemnă, tăcută, solemnă (James Thomson, „Castelul Indolenței”).

Alegorie: o narațiune în care toate (sau majoritatea) evenimentelor, localizărilor și personajele corespund sistematic evenimentelor și personajele într-un context complet diferit. Unele alegorii elaborate pot avea simultan mai multe seturi de corespondențe. Contextele în care funcționează corespondențele pot include religioase, morale, politice, personale sau satirice.

Aluzie: o referință, fără identificare explicită, la o persoană, un loc sau un eveniment sau la o altă operă sau pasaj literar; exemple tipice sunt aluziile biblice și clasice.
Exemplu: „Un Daniel a venit la judecată” (Shakespeare, Negustorul de la Veneția).

Antimetabol: repetarea acelorași cuvinte în propoziții succesive în ordine gramaticală inversă.
Exemplu: Ar trebui să mănânci pentru a trăi, nu pentru a mânca (Molière, L „Avare).

Apostrof: adresare unei persoane (reală sau inexistentă) sau calitate abstractă care nu ascultă literalmente
Exemplu: Milton! ar trebui să trăiești la această oră (Wordsworth).

Asonanță: repetarea sunetelor vocale similare, precedate și urmate de diferite consoane, în silabele accentuate ale cuvintelor adiacente (similar cu aliterarea ).
Exemplu: Un rege bătrân, nebun, orb, disprețuit și pe moarte (Shelley, „Sonet: Anglia în 1819”).

Chiasmus: inversarea structurilor gramaticale în clauze succesive, dar nu nu repetați cuvintele (X, „încrucișarea”).
Exemplu: Ziua se zbate și dansul noaptea (Samuel Johnson, „Vanitatea dorințelor omului”).

Consonanță: repetarea sunetelor consonante identice cu sunete vocale diferite în cuvinte adiacente.
Exemplu: Am auzit bâlbâitul pitter al micilor picioare.

Dicționar: se referă la alegerea cuvintelor poetului într-o poezie . Cuvintele variază în ceea ce privește nivelurile de abstractizare și putem vorbi despre cuvinte ca fiind concrete sau abstracte. Cuvintele variază, de asemenea, în ceea ce privește formalitatea lor, iar unele genuri, cum ar fi epopeea și tragedia, necesită utilizarea unui limbaj ridicat, mai degrabă decât colocvial sau simplu. Cuvintele au, de asemenea, definiții (denotații) specifice sau directe, precum și semnificații implicite (conotații) asociate cu utilizarea lor. Conotațiile, precum și denotațiile cuvintelor pot varia în sens istoric și geografic.

Epic: este un poem narativ lung, al cărui erou este o persoană nobilă, ale cărei acțiuni depind de soarta unei națiuni sau a unui popor. În consecință, epopeile tind să fie de importanță națională sau chiar cosmică. Dicția poemului tinde să fie formală, ridicată și decorativă. Setarea epopeii este expansivă și chiar globală, întrucât eroul se angajează în călătorii care au loc de-a lungul a mulți ani, adesea decenii. Zeii, denumiți mașini epice, sunt interesați și participă activ la modelarea evenimentelor epopeii. Mai multe convenții epice includ invocarea poetei de muză, un început în medias res (în mijlocul lucrurilor), bătălii epice (uneori denumite jocuri epice), cataloage (de nave, războinici, cai etc.), livrarea de discursuri stabilite, înarmarea războinicului, efectuarea ritualurilor și transmogrificarea (frecvent) a unui erou mort în sfera cerească.

Limbajul figurativ: apare ori de câte ori un poet folosește cuvinte în moduri care se abat de la sensul lor obișnuit. .

Hiperbole: utilizarea exagerării sau exagerării pentru un efect sporit.

Ironie: utilizarea unui cuvânt în așa fel încât să transmită un sens opus sensului literal al cuvântului Ironia verbală apare atunci când cuvintele reale folosite sunt ironice. Ironia dramatică apare din situație. Ironia cosmică apare atunci când o forță exterioară, precum soarta, pare să funcționeze în ciuda celor mai bune eforturi sau intenții ale vorbitorului sau ale unui personaj.
Exemplu: Căci Brutus este un om onorabil; / La fel sunt toți, oameni onorabili (S hakespeare, Julius Caesar).

Metafora: comparație implicită între două lucruri de natură diferită.
Exemplu: Umbrelele îmbracă plaja în orice nuanță (Elizabeth Bishop).

Metonimie: substituirea unui cuvânt atributiv sau sugestiv pentru ceea ce se înțelege.
Exemplu: să vorbească despre monarh ca „coroana”.

Onomatapoeia: utilizarea cuvintelor al căror sunet ecouă sensul.
Exemplu: Un twitter vorbitor tot ce trebuiau să cânte (Robert Frost , „Forța noastră de a cânta”).

Oxymoron: unirea a doi termeni care sunt de obicei contradictorii.
Exemplu: De ce atunci, o iubire războinică! O ură iubitoare! (Shakespeare, Romeo și Julieta).

Paradox: afirmarea unei contradicții aparente.
Exemplu: Căci atunci când sunt slab, atunci sunt puternic (2 corinteni).

Paralelism: asemănare în structură într-o pereche sau într-o serie de cuvinte, fraze sau clauze înrudite.
Exemplu: Am venit, am văzut, am cucerit (Cezar).

Paranteză: inserarea unei unități verbale într-o poziție care întrerupe fluxul sintactic normal al propoziției.

Personificare: investirea abstractizărilor pentru obiecte neînsuflețite cu calități sau abilități umane.
Exemplu: Pământul sete de ploaie.

Pun: un joc de cuvinte.
Exemplu: Argumentul tău este solid, nimic altceva decât sunet (Benjamin Franklin).

Întrebare retorică: o întrebare adresată nu în scopul obținerii unui răspuns, ci în scopul afirmării sau refuzării ceva oblic .

Simbol: ceva care este el însuși și reprezintă, de asemenea, sau reprezintă altceva în virtutea asocierii sau a convenției; o imagine extinsă sau arhetipală.

Synecdoche: o parte (una care este esențială pentru întreg sau pentru înțelegerea subiectului în discuție) care reprezintă întregul.
Exemplu: Toate mâinile pe punte.