Un număr par de jucători de la patru la zece stau alternând în cerc. Jucătorii se transformă pe rând în „dătătorul”, care încearcă să îi determine pe colegii săi să ghicească cât mai multe cuvinte cheie în timpul alocat. Cu toate acestea, fiecare carte conține, de asemenea, cuvinte „tabu” (interzise) care nu pot fi rostite. În cazul în care donatorul spune unul, un „cenzor” din echipa adversă lovește buzzer-ul, iar acesta trebuie să treacă la cuvântul următor. De exemplu, cel care dăruiește ar trebui să-și facă echipa să deducă cuvântul „baseball” fără a oferi cuvintele „sport”, „joc”, „distracție”, „hitter”, „pitcher” sau „baseball” în sine ca indicii. Cel care dă poate să nu spună o parte dintr-un cuvânt „tabu”; de exemplu, utilizarea „bazei” în „baseball” este tabu. Nici ei nu pot folosi o formă de cuvânt; de exemplu, dacă cuvântul ar fi „nuntă” și cuvintele tabu sunt „căsătorie”, „mireasă”, „mire”, „nunți” sau „lună de miere”, cuvintele „căsătorie” și „mireasă” nu ar fi permise. Ofertantul poate folosi vorbirea doar pentru a-i îndemna pe colegii săi; gesturile, sunetele (de exemplu, lătratul) sau desenele nu sunt permise. Cântarea este permisă, cu condiția ca cântăreața să cânte cuvinte mai degrabă decât să fredoneze sau să fluiere o melodie. Indiciile dătătorului pot rima cu un cuvânt tabu sau pot fi o abreviere a unui cuvânt tabu.
În timp ce dătătorul solicită colegilor de echipă, ei pot face oricâte presupuneri doresc, fără penalizări pentru presupuneri greșite. . Odată ce echipa ghicește corect cuvântul exact așa cum este scris pe carte, dătătorul trece la cuvântul următor, încercând să obțină cât mai multe cuvinte posibil în timpul alocat. Când timpul se termină, jocul trece la următorul jucător adiacent al cealaltă echipă. Echipa de joc primește un punct pentru presupuneri corecte și un punct de penalizare dacă sunt rostite cuvinte „tabu”.